Creion
Obrajii tãi mi-s dragi
Cu ochii lor ca lacul,
În care se-oglindesc
Azurul si copacul.Surîsul tãu mi-i drag,
Cãci e ca piatra-n fund,
Spre care-noatã albi
Pesti lungi cu ochi rotund.Si capul tãu mi-i drag,
Cãci e ca malu-n stuf,
Unde pãianjeni dorm,
Pe zori facute puf.Fãptura ta întreagã
De chin si bucurie,
Nu trebuie sã-mi fie,
De ce sã-mi fie dragã?
Blesteme
Prin undele holdei si cîmpi de cucutã ,
Fugarii-au ajuns în pustie
La ceasul cînd luna-n zabranice,mutã,
Intrã ca un taur cu cornu-n stihie,
Si gîndul meu gîndul acestora-l stie:
În împãrãtie de beznã si lut sã se facã
Gradina bogatã si ogada sãracã.
Cetatea sã cadã-n nãmol,
Pãzitã de spini si de gol.
Usca-s-ar izvoarele toate si marea,
Si stinge-s-ar soarele ca lumînarea.
Topeascã-se zarea ca scrumul.
Funingini,cenusã,s-a acopere drumul,
Sã nu mai dea ploaie,si vîntul
Sã zacã-mbrîncit cu pãmîntul.
Subolii si viermii sã treacã pribegi
Prin stîrvuri de glorii întregi.
Sã fete în purpurã sorecii sute.
Gîngãnii si molii necunoscute
Sã-si facã-n tezaur cuibare,
Sãtule de aur si mãrgãritare.
Pe strunele de la viori si ghitare
Sã-ntinzã paianjeni corzi necîntatoare.Întãi,iînsã,viata,bolind de duratã,
Sã nu iînceteze deodatã,
Si chinul sã-nceapã cu-ncetul.
Sã usture aerul greu ,ca otelul.
Sã schiopete ziua ca luntrea dogitã,
Sã-ntîrzie ora în timp sã se-nghitã,
Si,nemãrginitã,secunda
Sã-si treacã prin suflet, giganticã, unda:
Pe sîrma tãioasa-a veciei ,în scame
Si rumegatura sã vi se destrame.
Gîtlejul, fierbinte de sete,
Sã cate scuipat sã se-mbete,
Si limba umflatã-ntre buze
Sã lingã lumina si ea sã refuze,
Si-n vreme ce apa din sesuri se strînge,
Sã soarbã-n mocirla copitelor sînge.
Si strugurii viei storsi cu muscatura
Sã lase în gurã coptura.
Coboarã-se cerul,furtuni de alice
În cîmp sã v-alunge cu stelele-n bice.
Despice-se piatra în colti mici de cremeni,
Vîrtej urmãrindu-i pe semeni.
Odihnã cerîndu-i, pãmîntul sã-ntepe
Ivindu-se serpii cînd somnul începe.
