poezii_de_ale

                                                                                                       "Je hais le mouvement qui deplacee les lignes
                                                                                                       Et jamais je ne pleure et jamais je ne ris."
                                                                                                                                              Charles Baudelaire

                                                                Umbrã de luminã
                                                                Mã-nvãluie
Şi frunza Lunii mute
Mã-nvaţã sã plutesc;
                                                                Între neantul firii
                                                                Si lipsa razei crude
                                                                As vrea sã mor,
                                                                Sã putrezesc

                                                                O gîza, uite!
                                                                Cît zgomot, cîtã viatã
                                                                Se pune la conservã
                                                                Si i se aduce în fatã
                                                                Nãdãjduind cã, astfel, omul
                                                                Semnat de o paiatã,
                                                                Va prinde ploaia în palmã
                                                                Va creste vînt în suflet
                                                                Si-si va gîndi cã siesi
                                                                Îsi este de ajuns,nevrînd
                                                                Sã-si mai doreascã
                                                                Nici un cuvînt în plus

                                                                Azi noapte m-am visat
                                                                Un cos. Fãceam frumos
                                                                Pe-un nas de damã
                                                                Si mã simteam periculos;
                                                                Eram un privilegiat.

                                                                Ce sã vã spun...m-a mîngîiat
                                                                La început cam tare
                                                                Apoi de-a dreptul delicat;
                                                                Ce-atingere suavã-
                                                                Hii! ce m-a gîdilat.

                                                                De-odat s-a ridicat
                                                                Din pat si m-a privit
                                                                Atent într-o oglindã;
                                                                La sentiment eu i-am vorbit
                                                                Cu lacrimi ea m-a sãrutat.

                                                                Dar vai, m-a sãgetat
                                                                Putoarea;m-a pocnit-
                                                                Cu sînge rece-peste moacã
                                                                Si într-o clipã m-am trezit
                                                                Sedus, futut si-abandonat

                                                                Peretii lumii sînt de-un alb murdar
                                                                Iubito nu mai astepta în zadar
                                                                Cãci stelele pe cer nu mai apar
                                                                Si tristã-i ziua îmbrãcatã-n var.

                                                                Pãmîntul a devenit amar
                                                                Cu Soarele se dã acum în balansoar
                                                                Rîzînd de-un Dumnezeu fãrã de har
                                                                Înconjurat de sfintii lui de var.

                                                                Eu sînt mult prea putin...si rar
                                                                În mine plînge-un suflet de corsar
                                                                Iar ochii mei ce-au fost cîndva de jar
                                                                Se sting, încet, în mãrile de var.

                                                                Nu-i încã prea tîrziu sã scaperi din amnar
                                                                Lumina inventeaz-o în Tartar
                                                                Si smulge-mã dincolo de hotar;
                                                                M-am sãturat de atîta alb de var.

                                                                Mînã birjar
                                                                caci drumul e lung
                                                                Si unde vreau s-ajung
                                                                Nu-i portar

                                                                Mînã birjar
                                                                Si nu-ncetini
                                                                Înapoi nu mai pot privi
                                                                Am sufletu' amar.

                                                                Mînã birjar
                                                                Cã nu mai e vreme,
                                                                Otrava am baut-o alene...
                                                                Mai dã-mi te rog un pahar.

                                                                Mînã birjar
                                                                Înapoi nu privi
                                                                Zîna cea bunã nu va veni
                                                                E închisã în turnul de var.

                                                                Mînã birjar,
                                                                Împlineste sorocul
                                                                În sînge se-neacã acuma norocul
                                                                Trãdat de un zar.

                                                                Mînã birjar,
                                                                Vreau biciul s-aud
                                                                Inima-mi bate la timpul trecut
                                                                Si-am gîndul hoinar.

                                                                Mînã birjar...
                                                                Mã sufocã un plînset
                                                                Am parã în suflet
                                                                Si vreau un ghetar.

                                                                Mai iute birjar!
                                                                Cã mã-nghite un gînd:
                                                                Dragostei,inima iarãsi s-o vînd
                                                                Si cum sã-i rezist n-am habar

                                                                Birjaaaaaar!..........
                                                                De ce te-ai oprit?
                                                                Dorul nebun în piept m-a lovit...
                                                                ...Si o iubesc iar...

                                                                Cînd vag o sã vedem
                                                                Cã lumea nu-i a noastrã
                                                                Si cã nici noi nu sîntem
                                                                Ai lumii greieri mici,
                                                                Atunci o sã gîndim
                                                                Cu un ultim neuron
                                                                Al nebuniei noastre
                                                                Cã visul nu-i visare
                                                                Iar focul...
                                                                Nu se stinge nici
                                                                Aruncat în mare.

                                                                Cînd timpul conjugat
                                                                Cu spatiul, împotriva-ti
                                                                Luptã, iar simturile
                                                                Îti rãtãcesc aiurea,
                                                                Nu poti rãzbate-n nici un fel;
                                                                Mai bine lasã totul
                                                               În urmã si încearcã
                                                                Sã stai treaz, numai
                                                                Înlauntru-ti, iar
                                                                Prin retina rece
                                                                Vei vedea fugind
                                                                Ideea ce-ai gîndit
                                                                Cã cineva, cumva, cîndva
                                                                Te-ar fi zãrit, te-ar fi plãcut,
                                                                Te-ar fi iubit.

                                                                De mult si eu puteam spera
                                                                La sentimente omenesti
                                                                Acum...e cam tîrziu
                                                                Si-mi spun
                                                               Cã n-are rost
                                                                Sã-ntineresc,
                                                                Sã plîng, sã sper
                                                                Si sã zidesc
                                                                Un sentiment în plus
                                                                Pentru c-apoi, nimic
                                                                Din ce-am durat cu rost
                                                                Sã nu mai fie cum a fost;
                                                                Sã mor, cãzînd,
                                                                Cu visul meu în
                                                                Cerul siderat de Lunã,
                                                                Sã fug
                                                                La nesfîrsit în pasul
                                                                Eternului neînceput
                                                                Ce-si lasã vãlul peste om
                                                                Si-i curmã fericirea
                                                                Lasînd în schimb
                                                                Un rest perfid:
                                                                Lãsîndu-i...Amintirea

                                                            Ai sã te-ntorci, cãci nu e drum
                                                            Înspre ce mergi...
                                                            Picioarele-ti vor sãngera de mãrãcinii
                                                            Prin care acuma vei calca,
                                                            Iar sufletul tãu de femeie-copil
                                                            Nu va avea lacrimi
                                                            Sa stingã durerea despãrtirii.
                                                            Si-ai sã te-ntorci ca si-alte dãti
                                                            Sã-mi spui ce greu e si ce mult
                                                            Credeai în vorbele-i de amant
                                                            Ce la final au devenit
                                                            Povesti de adormit copiii...
                                                            Si-am sã te-astept, ca la-nceput,
                                                            Sã-mi cazi în brate si sã plîngi
                                                            Nefericirea unui vis
                                                            Preconceput de glasul firii
                                                            Si amutit într-un abis.
                                                            Te voi purta pe gînduri colorate
                                                            În verde, alb si rozbombon
                                                            Am sã-ti redau aripile tãiate
                                                            Si vei renaste într-un zîmbet
                                                            Ca Phoenixul, din propriul carbon.
                                                            Nu vei rãmîne aici,
                                                            Nu te speria!
                                                            De fiecare datã ai sã pleci...
                                                            Si-ai sã te-ntorci cînd comedia
                                                            Se va sfîrsi în teatrul de carton.

RETROSPECTIVÃ

Azi nu mai esti ce-ai fost odatã
Te-ai transformat...da...ti-ai schimbat
Necontenit, forma substanta si minciuna.
Esti rece acum,
Si ochii tãi sint goi,chiar dacã plîngi
Fierbinte uneori.
Am înteles într-un tîrziu
C-am încercat sã sparg
Ghetarul ce nu exista;
Ooo, Doamne, cît de prost mai sînt...
Raceala ta e
Frigul din mormînt.

Am sã mã fac acum pãmînt
Si am sã merg...
Spre murmuru-ti suav, urechea nu am sã mai plec
Si voi pãsi cu persul grav,
Pe gîndul ce desparte cruzimea de pãcat,
Tintind mereu punctul concav
În care mã voi odihni
O clipã...
Cît sã întind a mea aripã
Si voi zbura...înspre ce nu-i
Si n-are a fi.
Ce vrei
Acuma sã mai spui
Copil frumos si prost?
Înca nu vezi cã tu nu esti
Nimic din ce-ai fi vrut sã fie...
Si-astepti în van
Cristalul sã descuie
Mormîntul rece,
sicriul prins în cuie...

...Deasupra - cerul siderat,
În stînga - un pãtrat
Si izul de ciment igrasiat;
Iar lîngã el un colt de pergament
Pe care scrie doar atît:
"Cîndva, aceasta era EA,
Lumina!
Viata si Stãpîna mea"...

Inspre iesire, gîndul ti-l îndreaptã
Pãseste iute! iar...în soaptã
Ascultã-ti demonul,
Te-asteaptã
Întîia fructã,
Abia acum e coaptã!
Din ea te-nfruptã si
Cunoaste...Prinzi sensuri noi
Îti vine a renaste...

Am fost un vis care-a murit,
Voi fi chiar gîndul ce desparte
Cruzimea de pãcat, infamul
De simplul gest necugetat,
Nemãrginirea de neant...

IMPULSURI

Îmi vine uneori...sã zîmbesc
Cu toata fiinta mea de muritor
Si atunci femeile mã gãsesc
Deosebit de atrãgãtor.

Îmi vine uneori...sã plîng
Pentru toate iubirile mele
Ucise în mare, îngropate adînc,
Transformate, de scoici, în mãrgele.

Îmi vine uneori sã zidesc,
Îmi vine alteori sã topesc,
De cele mai multe ori sã iubesc.

Eu...întotdeauna vreau sã zîmbesc...

PERPETUUM MOBILE

Am avut de gînd sã mã nasc
De îndata ce mor.
De murit a fost usor;
Mai greu a fost sã mã-ngroape.

Am avut de gînd sã trãiesc
De îndatã ce m-am nascut.
Sã ma nasc a fost usor;
M-au apucat de picioare si m-au tras afarã...

FÃRÃ TITLU

Am sã te prind de subtiori
Si de sub genunchi
Si-am sã te ridic
Deasupra mea.
Am sã te tin ãn echilibru
Într-un deget,
Doar cît sã trec pe sub
Aripa ta frumoasã.
...Cu sigurantã cã am si eu
Un fulg acolo...numai al meu...
El are sã vibreze la trecerea mea.
Si-mi va sopti, pufos, cã mã asteaptã
Dar cã as putea sã mai întîrzii putin,
Asa...ca sã aibã timp sã se pregateascã.

FÃRÃ TITLU

Uneori "pãmîntul geme"
Si-atunci sufletul lui stã sã se rupã
Asa cum o petalã de mac, în furtunã,
Refuzã zborul înainte de vreme.
Uneori oamenii stau sã se frîngã
Si unii dintre ei chiar se rup
În mii de bucãti si încep sa plîngã;
Si îsi doresc atunci sã nu mai aibã un trup
Si nici suflet.Pentru cã
Atunci nu ar mai simti nici durere
Si nici frig.
Atunci nu ar mai simti nimic.
Dar oamenii sînt fãcuti sã aibã
Un trup.
Iar cei mai nefericiti
Si un suflet...
Trupul e de pãmînt si ploaia îl spalã,
Îl topeste si-l modeleazã
Si-l renaste din plînset.
Sufletul...?
Sufletul nu e de pãmînt si ploaia
Nu-l spalã.Si nici urletul
Unei flãcãri
Nu e în stare sã-l plîngã.
Sufletul...nu se naste;
El doare numai...

Si stã sã se frîngã.

Fãrã titlu

Tu ai vãzut si ai stiut
Din prima clipã
Apoi
M-ai întrebat...
Eu am mintit.
M-ai privit
În ochi si ai stiut
Cã mint
Dar nu ai spus nimic...
E dimineatã acum
E mult...
Mai dimineatã
De cînd ne-am despãrtit
Si-ncerc sã nu-mi mai fie teamã
Si sã-ti spun
DA! E de curînd;
De cînd am amutit
Si am început sã simt
Cã-mi este frig.
De ce?...nu stiu...
Poate ca-mi este fricã
Sã pierd
Prea mult putinul ce-l mai am.
Sau poate gîndul de furnicã
E prea mãrunt
Si nici cã ar merita
Bãgat în seamã...
Pãreri de rãu...dar
Cui îi pasã oare?
Durere simt
Dar cel mai mult mã doare
Faptul
Cã nu ai spus nimic...

Fãrã titlu

Aripile îmi vor cãdea
În mocirlã
Si se vor mînji
Iar penele mi se vor împrãstia
Duse de gînd.
Mã voi zãri
Un domn bãtrîn
Cu aripile taiate
Si-mi voi imagina
Cã stau printre gãini
Asemeni îngerului fulgerat
Al lui Marquez.
Copii se vor juca
Cu mine si-mi vor smulge
Cîte un fulg rebel,
Pe cînd, stingher,
Eu am sã plîng
De inocenta lor;
Si am sã-mi doresc, poate,
Sã fiu din nou amorul
Cu aripi juvenile
Jucîndu-se cu inimi
De copile-nsîngerate.
Dar am sã plec înspre amurg
Urîndu-mi gîndul de departe
Si voi sfîrsi la fel ca grîul
De timpuriu, în cîte o carte,
Îngropat.

Fãrã titlu

Iar daca Soarele ne
Arde fata, este pentru cã
Privim spre el, întotdeauna
Cu dragoste,multumindu-i
Cã este mereu acolo,
Îmbrãtisîndu-ne mereu
Cu lumina lui, cu viata lui....

NOCTURNÃ

Mã bucur foarete mult
Atunci cînd
Te vãd
Iar faptul cã esti...acolo
Îmi tresaltã linistea si
Mã îmbogateste cu emotii plãcute
La gust.
................................
Cînd sînt singur
Impregnez coaja vreunui mesteacãn
Cu imaginea ta
Si încep sã mã bucur cuminte...
Uneori scoarta copacului
E luatã de vînt
Iar negrul creionului este
O simplã minune
Condamnatã la moarte.
Atunci, iau vidul în palme,
Iar cu piciorul învîrt timpul
Si, încet, modelez chipul tau
Pe un soclu de sunet si...
Mã bucur foarte mult
Cînd îti aud vocea;
Si îmi doresc în clipa aceea
Sã te vad...
Asa cum nimeni
Nu a mai fost în stare sa vadã,
Atît de intens încît
Irisii tãi
Ar rãmîne definitiv pe retina mea;
Si atunci as putea sã si orbesc
Fãrã sã mã doarã ceva
Si probabil cã te-as visa în fiecare noapte.

PENTRU CÃ...

Pentru cã ziua e lungã
Si pentru cã cerul e-nchis
Pentru cã gura mi-e pungã
Si pentru nisipul cel trist

Pentru cã ochii sînt goi
Si pentru cã gîndul e negru
Pentru cã nu existã doi
Si pentru timpul funebru

Pentru cã zîmbetul e fals
Si pentru cã vîntul apasã
Pentru cã becul s-a ars
Si pentru frigul din casã

Pentru cã singur nu sînt
Si pentru cã nu sîntem noi
Pentru cã El nu e sfînt
Si pentru cã apa-i noroi

Pentru toate acestea mi-e fricã de ploi...

Întrebare

Uneori mã gîndesc la murire
Si alte ori mã gîndesc la viata.
Ce rost au toate aceste iluzii?
Si de ce sperãm
Si de ce avem credintã?
Doar ziua si clipa
Ne-nvatã ceva,
Si chiar de-nvãtãm
Îi pasã cuiva?

poezii d'ale mele