Sînt tînãr DoamnãSînt tînãr, Doamnã, vinul mã stie pe de rost
si ochiul sclav îmi carã fecioarele prin sînge,
cum as putea întoarce copilul care-am fost
cînd carnea-mi înfloreste si doar uitarea plînge.
Sînt tînãr, Doamnã, lucruri am asezat destul
ca sã pricep cãderea din somn spre echilibru,
dar bulgãri de luminã dac-as mînca, sãtul
nu m-as încape în pielea mea de tigru.
Sînt tînãr, Doamnã, tînãr cu spatele frumos
si vreau drept hranã lapte din sfîrcuri de cometã,
sã-mi creascã ceru-n suflet si stelele-n os
si sã dezmint zapada pierdut în piruetã.
Sînt tînãr, Doamnã, încã aripile mã tin
chiar de ating pãmîntul pe-aproape cu genunchii,
aceastã putrezire mã-mbatã ca un vin
cãci simt curgînd printr-însa bunicile si unchii.
Sînt tînãr, Doamnã, tînãr, de-aceea nu te cred,
oricît mi-ai spune, timpul nu îsi ascute gheara
desi arcasii cetii spre mine îsi reped
sãgetile vestirii. Sînt tînar. Bunã seara!
MIREASMA OREI
Iluzia de zahãr s-o frîngem pe genunchi
mireasma orei lasã în noi mai mult eroare,
de parcã nimfe albe s-ar dezbrãca în trunchi
ademenind strãinii în scorburi de rãcoare.
Si staulul primeste la iesle un pian,
magii colindã steaua prin pulpele femeii,
din plictisealã urcã Sisif un bolovan
Si pãcaãeste nu stiu a cîta oarã zeii,
o limbã de zãpadã vorbeste-n varã stins
În stelele stiute oficiazã vinul,
un sarpe leagã roua edenului încins
cînd azvîrlim cu pietre si cãlãrim destinul.
FUGÃ ÎN DOI
Este-n noi o spaimã care ne doboarã
bate vînt din lucruri poate dinadins,
sufletu-i o luntre spre odinioarã
carnea dulce vîsla, ochiul necuprins.
Rupti din soare-s mînjii, îi asteaptã hãtul,
gloria cãrutei - glorie pe roti,
ochelari de piele mãrginind ospãtul
fãrã ca privirea sa-nfloreascã-n pãrti.
Noi vom umple caii gata de plecare
adunati în plasa ierburilor vechi,
steaua cea aleasã poate fi oricare -
În singurãtate alergãm perechi.
METAMORFOZA XX
Cînd exista doar praf de puscã
parcã eram mult mai cuminti,
puterea ne lãtra din cuscã
Si libertatea din parinti.
Acum am inventat de toate
Si doar pe noi ne-am cam uitat,
tot ce se poate - nu-i pe roate
ce nu se poate - ne e dat.
Eden cu pîrghii si cu sfere
prea multã muzicã-n metal,
atomul tot ce vede cere
ca un nebun într-un spital.
Si dacã mor poeti pe harpã
Împinsi de vidul din cuvînt,
sã inventãm putinã iarbã
sau complicate mori de vînt.
SUB CERUL ASTEPTÃRII
Simt nevoia sã ascult un sînge,
amfora subtire a femeii,
cînd o parte-a trupului meu plînge
iar în alta odihnesc toti zeii.
Mã vîneaza somnul lînga pleoape
lacãte de iarbã sã îmi urce,
ca o piatrã coborîtã-n ape
Stiu masura lunecãrii dulce.
Dar se surpã ora si nisipul
Îmi dezleagã spaima de tãcere,
o sã strig pînã se-aprinde chipul
sîngelui meu treaz care te cere.
SPECTACOL
Nu cãuta în mine ce n-ai sperat nici tu
o muzicã în univers decide
cîti îngeri vor zbura din crisalide
cîte femei vor spune cãrnii - nu.
Si pietrele bolborosesc un nume
Si mãrul putred fecundeazã sori,
noi atîrnãm de sfîrcul unei sfori
miscîndu-ne în teatrul sfintei glume,
Si ne visãm ba printi, ba cersetori,
pe cînd cei multi dorm surîzînd pe blide
iar restul mai înaltã piramide,
toti sub cortina putrezilor nori.
Trista deturnare a sinucigasului
Ti-ai uitat Doamne în om
sclipãtul sculei tale de-argint
ca un chirurg distrat
ce coase-n pielea pacientului bisturiul si foarfeca.
Altfel de unde aceastã disperare fãrã adresã
ironia acestor lacrimi de împrumut?
Epilepticul electrocutat de un înger
ramîne gravid,
dar cine sã-l moseascã si sã-i scoatã
reveria din tîmplã?
Sinucigasul din melancolie
se-aruncã de pe catedrala Notre-Dame
si striveste-un copil în cãdere.
Cine l-a condamnat în zbor sã devinã ucigas de copii?
Nu degeaba scriau derbedeii pe ziduri
"loc de lovit cu capul",
acordîndu-ti o sansã în plus sã verifici
dacã moartea îti apartine de drept,
dacã moartea e o afacere strict personalã.